Trei persoane rănite în două accidente cu implicarea căruțelor, produse în noaptea de miercuri spre joi în județul Suceava


Intră acum și în grupul de

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 23 spre 24 iunie, în județul Suceava s-au produs două accidente rutiere cu implicarea unor căruțe. În total, trei persoane au fost rănite, una dintre ele ajungând la spital în stare de inconștiență. Primele cercetări arată că unul dintre accidentele s-a produs din vina căruțașului, iar în celălalt caz căruțașul nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre.

Tânăr în stare de inconștiență după un accident la Vicovu de Sus

Accidentul de la Vicovu de Sus. Foto: ISU Suceava

Un tânăr de 27 ani, din Vicovu de Sus, a ajuns la spital în stare de inconștiență după un accident între o căruță și un autoturism, produs miercuri, 23 iunie, pe raza satului Bivolărie, orașul Vicovu de Sus.

Pe lângă cele relatate anterior, precizăm că, în jurul orelor 23:30, căruțașul a ieșit din parcarea de lângă Școala Gimnazială Bivolărie pe strada Ștefan cel Mare, dorind să întoarcă atelajul.

Tânărul de 27 ani nu s-a asigurat corespunzător, fiind lovit lateral de o mașină Audi A6, înmatriculată în Marea Britanie, condusă de un tânăr de 21 ani din Straja.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Căruțașul nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate.

Totodată, conducătorul auto a fost amendat cu 1305 lei pentru lipsă ITP și 1000 lei pentru lipsă RCA.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă pentru lămurirea tuturor aspectelor și stabilirea cu exactitate a situației de fapt.

Conducea la miez de noapte o căruță nesemnalizată

Peste aproximativ o oră de la accidentul din Vicovu de Sus, un alt eveniment rutier cu implicarea unei căruțe s-a produs lângă Fălticeni.

Concret, un tânăr (20 ani) din Baia, care conducea un autoturism pe DJ 209H, nu a observat o căruță condusă în aceeași direcție de mers de un bărbat (41 ani) din Mălini, intrând în coliziune față-spate.

În acest accident au fost rănite ambele persoane implicate. Căruțașul a ajuns la spital cu multiple escoriații față, plagă parietală stânga și contuzie gambă stânga, iar a fost diagnosticat cu o contuzie la umărul stâng.

De precizat că bărbatul de 41 ani avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul nu era băut.


Intră acum și în grupul de